Șoc în lumea muzicii populare! A murit Petrică Mâțu Stoian! „Asta e ultima mea filmare…”

Publicat: 06 nov. 2021, 22:45 Autor: Dora Bazavan Vedete

Artiștii muzicii populare românești și nu numai sunt în stare de șoc! În această seară, în jurul orei 20.30, îndrăgitul cântăreț de muzică populară, Petrică Mâțu Stoian a încetat din viață la 61 de ani!

Nimeni nu s-ar fi așteptat ca Petrică Mâțu Stoian să își găsească sfârșitul atât de repede și de trist și atât de tânăr totuși. Interpretul de muzică populară a murit la vârsta de 61 de ani, la ATI Reșița. După cum a anunțat Antena 3.ro, Petrică Mâțu Stoian a ajuns de urgență la  spitalul din Reșița, era în șoc septic și organele i-au cedat pe rând. Artistul și-a făcut mai mult timp pentru el și a decis să plece la o clinică privată din Caraș-Severin, acolo unde a optat să facă un tratament post-Covid. Se pare că totul a fost OK până în această dimineață când starea lui de sănătate s-a înrăutățit. Ambulanța a venit și l-a dus la spitalul din Reșița! În cursul după amiezii starea lui de sănătate s-a înrăutățit.

„Starea de sănătate nu este foarte bună. S-a făcut solicitare la ambulantă pentru tuse cu sânge. Domnul are o fibrilație axială cronică cu un ritm rapid şi este pe anticoagulant. Din nu ştiu ce motive dozajul cu anticoagulante nu s-a făcut cum trebuie şi este supradozat. Este post-COVID. Are o bronhopneumonie post COVID şi cu stare septică. În momentul de faţă este la ATI”, a spus Cosmin Librimir, director medical SJU Reşiţa pentru Antena 3.

“Dumnezeule!! Nu îmi vine să cred!! Tocmai am terminat spectacolul și, când am ieșit din scenă, am aflat cumplita veste: Petrică Mâțu Stoian a murit! Sunt înmărmurită. Sunt șocată! Această fotografie este făcută de mine în urmă cu 3 zile, când am filmat ediția de Revelion din platoul @acces_directoficial

Nu am cuvinte… Nu există emisiuni speciale de Sărbători la care Mâțu Stoian să nu fi fost chemat! Era nemaipomenit, cu pofta lui de viață, cu graiul și portul lui din Izverna, de care era atât de mândru… Maestre, noi avem multe filmări zilele acestea și tu trebuia să fii acolo!! Nu putem concepe că nu mai ești! Tu umpli tot cu cântecele tale, cu glumele tale… este incredibil!! Dumnezeu să te ierte, Mâțule!!”, a fost mesajul postat acum câteva minute de Mirela Vaida pe pagina sa de Facebook, prezentatoarea Acces Direct.

Bunul său prieten și coleg de scenă, Constantin Enceanu a fost extrem de șocat de vestea pe care a primit-o și a plâns în hohote la România TV în timp ce vorbea despre Petrică Mâțu Stoian.

„E unul dintre prietenii mei și a plecat atât de repede. Nu îmi vine să cred, ne sunăm mereu, ne ceream părerea. Nu se poate! A fost dur Dumnezeu în seara asta. Mi-a luat cel mai bun prieten, nu mă pot împăca cu ideea asta. E greu să vă povestesc. În câteva minute.. toată prietenia noastră. A murit Mîțu meu, nu pot să cred. Ce să spun? Sunt răvășit, nu-mi vine să cred. Am pierdut unul dintre cei mai buni prieteni…”, a spus, printre lacrimi, Constantin Enceanu la România TV.

Și Steliana Sima, prietena și colega de scenă a lui Petrică Mâțu Stoian a declarat la România TV că artistul parcă și-a presimțit moartea!

“El a presimțit, mi-a trimis mesajul ăsta în care îmi zicea că se bucură că România are atâția artiști frumoși. A spus așa: „Am ieșit la pensie, vreau să am timp să mănânc banii pe care i-am câștigat, vreau să colind lumea, să mă ocup de mine”. Joi mi-a zis că „asta e ultima mea filmare, vreau să mă ocup de mine”. Așa mi-a zis! Și chiar a fost ultima filmare. Eu sunt devastată, vă zic”, a spus Steliana Sima, la postul de televiziune sus amintit.

Publicat: 06 nov. 2021, 22:45 Autor: Dora Bazavan Vedete
Am terminat Facultatea de Filosofie și Jurnalism din cadrul Universității "Spiru Haret" și mi-am dorit întotdeauna să profesez în acest…...
Pe aceeași temă
×